Antena 3 CNN Externe Centrul Londrei, în flăcări. La Southwark, trenurile au fost oprite iar circulația metroului a fost afectată

Centrul Londrei, în flăcări. La Southwark, trenurile au fost oprite iar circulația metroului a fost afectată

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 14:18 17 Aug 2022 Modificat la 14:28 17 Aug 2022
Londra
Sursa foto: captură SkyNews

Trenurile din zonă au fost oprite și mai multe clădiri au fost evacuate, a anunțat Brigada de pompieri din Londra.

Imaginile postate de pompieri pe Twitter arată coloane mari de fum care ies de sub pasajul de cale ferată.

Stațiile Southwark și London Bridge au fost închise.

"Incendiul se manifestă cu fum gros, iar cei care locuiesc sau lucrează în zonă sunt sfătuiți să își țină ferestrele și ușile închise", a declarat comandantul brigăzii londoneze de pompieri, Wayne Johnson.

Trenurile de pe linia Jubilee Line a rețelei de metrou londoneze au fost, de asemenea, afectate.

Potrivit autorităților, fumul semnalat pe un peron al stației de metrou London Bridge provine de la incendiul de la pasajul de cale ferată.

Compania Network Rail Kent & Sussex a anunțat pe Twitter că incendiul s-a extins la o parcare unde "câteva mașini electrice sunt în flăcări".

×
x close