Zeci de piloţi de avioane şi elicoptere se luptă de câteva zile cu incendiile din insula grecească Aliveri, cuprinsă de flăcări.
Zona este o destinaţie turistică extrem de populară, dar oficialii din regiune spun că cei care îşi petrec vacanţa acolo nu vor avea de suferit. Cele mai mari probleme sunt într-o zonă aflată la 90 de kilometri de Atena, unde sute de locuitori au fost evacuaţi din calea flăcărilor.
Pompierii spun că vântul puternic a făcut ca incendiile să se extindă cu repeziciune dar dau asigurări că, cel puţin deocamdată, casele oamenilor nu sunt în pericol.
Alte incendii au izbucnit şi în sudul ţării, iar meteorologii nu au deloc veşti bune. Prognoza din zilele următoare arată că temperaturile vor depăşi frecvent 40 de grade Celsius.
Probleme mari sunt şi în oraşul francez Marsilia. Flăcările au distrus mai multe case şi peste 1.200 de hectare de teren din sud-estul oraşului. Un pompier a suferit arsuri uşoare, iar alţi doi pompieri şi doi poliţişti s-au intoxicat uşor cu fum.
Peste 200 de oameni din zonele aflate în pericol au fost evacuate de echipele de salvare. Pentru stingerea incendiului au fost mobilizate opt avioane, aproape 500 de pompieri şi o sută de vehicule. Oficialii spun că între 400 şi 500 de case sunt ameninţate de incendiul care se întinde pe o distanţă de opt kilometri.
În Spania, mai multe trenuri de mare viteză dintre Madrid şi Barcelona au fost oprite din cauza incendiilor. Incidentul vine la o zi după ce patru pompieri şi-au pierdut viaţa în incendii din regiunea Catalonia.
Antena 3