Kievul a acuzat duminică rebelii proruşi că ameninţă procesul de pace încălcând armistiţiul din estul Ucrainei, în timp ce schimburi de focuri intense între fieful separatiştilor din Doneţk au provocat victime în rândul civililor, potrivit autorităţilor, citate de AFP.
Statele NATO au început să trimită arme Ucrainei
Aceste acuzaţii, după un armistiţiu încheiat între Guvern şi insurgenţi la 5 septembrie pentru a pune capăt celor cinci luni de lupte soldate cu 2.700 de morţi, au loc la o zi după un conflict între Kiev şi Moscova cu privire la intenţiile reale ale fiecărei tabere.
"Actele teroriştilor ameninţă punerea în aplicare a planului de pace al preşedintelui ucrainean", Petro Poroşenko, a declarat purtătorul de cuvânt militar ucrainean, Volodimir Poliovi, afirmând că rebelii atacă posturi de control ale armatei.
Purtătorul de cuvânt a făcut acest acuzaţii citând declaraţiile unui lider separatist, Boris Litvinov, care a asigurat duminică, potrivit agenţiei de presă ruse Interfax, că cei doi reprezentanţi ai insurgenţilor au semnat un acord de a nu acţiona decât în calitate de "observatori" şi nu de participanţi direcţi la proces.
În timp ce Poroşenko a salutat o "schimbare radicală" a situaţiei faţă de 5 septembrie, mai multe localităţi din apropiere de Doneţk, precum Makiivka, trăiesc încă în ritmul bombardamentelor.
Armistiţiul este privit cu neîncredere de occidentali, care îl consideră insuficient pentru a garanta o pace durabilă. Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a cerut o rezolvare politică bazată pe "principiul suveranităţii Ucrainei".
Citeşte şi:
Premierul Ucrainei: Scopul lui Vladimir Putin este să elimine Ucraina