Reprezentanţii Comisei de Sănătate a oraşului New York şi-au exprimat sprijinul pentru limitarea volumului de băuturi îndulcite vândute la restaurante, în cursul unei reuniuni în Queens. Membrii comisiei au convenit să înceapă printr-o perioadă de şase săptămâni în care proiectul să fie supus dezbaterii publice.
În cadrul reuniunii, unii membri au apreciat că ar trebui luate în considerare şi alte limite privind alimentele cu multe calorii.
Unul dintre membri, Bruce Vladeck, consideră că ar trebui examinată reducerea cantităţii de floricele de porumb vândute la cinematografe. "Floricelele nu sunt cu mult mai bune decât sucul", a spus Vladeck.
Potrivit unui alt membru, băuturile din lapte ar trebui supuse aceloraşi limite privind cantitatea. "Sunt unele băuturi ca milkshake sau cafea cu lapte care au cantităţi monstruoase de calorii", a afirmat doctorul Joel Forman, membru al comisiei.
Toate aceste reguli au ca scop reducerea obezităţii în oraş. Asociaţia Restaurantelor din New York se opune însă măsurii şi are în vedere acţiuni în justiţie dacă va fi adoptată.
Locuitorii se opun şi ei acestei măsuri în proporţie de 51 la sută, faţă de 46 la sută care sunt în favoarea ei.