'Este trist că au fost mai multe discuții despre înghețarea relațiilor și criză, decât încercări de a privi spre viitor pe termen mediu și lung, de a relua cooperarea pe marginea unor probleme importante pentru ambele părți', a spus Stopford.
În opinia sa, refacerea cooperării trebuie să aibă loc cât mai repede posibil. 'Cu cât mai repede vom putea trece de la înghețarea relațiilor la reluarea cooperării în toate domeniile de interes reciproc, cu atât va fi mai bine', și-a exprimat convingerea fostul înalt funcționar NATO.
Nu întăresc încrederea reciprocă nici planurile privind sporirea prezenței militare a NATO în Europa de Est, a subliniat interlocutorul RIA Novosti. 'Aceasta este o evoluție nefericită, deoarece cu cât mai mulți pași se fac, cu atât există mai puțină încredere din ambele părți', a spus Stopford.