Nemulţumire
profundă în Italia, după ce guvernul lui Romano Prodi a
postat pe Internet declaraţiile privind câştigurile şi
impozitele tuturor cetăţenilor. Site-ul creat în acest scop
de autorităţi a fost luat cu asalt de oameni curioşi să ştie cât
câştigă vecinii lor, vedetele sau sportivii. După
declanşarea unei adevărate isterii pe această temă, trezoreria
italiană a suspendat site-ul, scrie BBC. Una dintre principalele
promisiuni ale guvernului demisionar a fost să pună capăt
obişnuinţei italienilor de a amâna plătirea taxelor.
Măsura
a provocat însă reacţii dintre cele mai diverse: au existat
numeroşi nemulţumiţi, care au protestat faţă de o astfel de
formă de invadare a „spaţiului intim”. Au fost însă şi
mulţi alţii pentru care site-ul a reprezentat o nouă „jucărie”,
cu atât mai mult cu cât conţinea informaţii despre
„toţi ceilalţi”. Iar dovadă stă în faptul că, la numai
câteva ore de la lansare, site-ul a fost blocat de numărul
mare al accesărilor. Ministrul de Finanţe de la acea perioadă
cataloga apariţia portalului drept o modalitate de transparentizare
a acestui domeniu.
De cealaltă parte, însă, criticii au
condamnat măsura ca fiind o încălcare gravă a dreptului la
intimitate. Şi iată că, cu doar câteva zile înainte ca
Silvio Berlusconi să preia şefia Executivului, site-ul a fost
închis.
Antena3.ro