Antena 3 CNN Externe În Franţa şi Germania au avut loc manifestaţii de sprijin pentru protestatarii greci

În Franţa şi Germania au avut loc manifestaţii de sprijin pentru protestatarii greci

1 minut de citit Publicat la 10:59 13 Dec 2008 Modificat la 10:59 13 Dec 2008
În Franţa şi Germania au avut loc manifestaţii de sprijin pentru protestatarii greci
În Grecia, nivelul violenţei a mai scăzut, chiar dacă protestele de stradă continuă, la aproape o săptămână după moartea adolescentului ucis de poliţie. Violenţele s-au propagat şi peste graniţe. În Franţa, Germania şi alte ţări europene, manifestaţiile de sprijin pentru protestatarii greci sunt tot mai dese şi duc, uneori, la ciocniri cu forţele de ordine.
La Atena şi Salonic, ziua de vineri a fost din nou presărată cu incidente violente. Pe fondul unor ample manifestaţii la care au luat parte mii de elevi, studenţi şi profesori, grupuri de tineri turbulenţi au sfidat forţele de ordine şi au incendiat maşinile de pe străzi. Alţii au devastat biroul avocatului care l-a apărat pe poliţistul acuzat de moartea unui tânăr, incident care a dezlănţuit, acum o săptămână, valul de proteste.
Seara, însă, spiritele s-au calmat iar protestele au rămas paşnice. Zeci de tineri au luat parte la o veghe cu lumânări în faţa Parlamentului, în amintirea adolescentului ucis. Alţii au manifestat pe... biciclete, la Universitatea din Atena. Tinerii cred că valul de proteste nu a fost provocat doar de moartea adolescentului, ci de acumularea nemulţumirii cu privire la situaţia economică şi scandalurile de corupţie.
Manifestaţiile de solidaritate au continuat însă în alte ţări europene. La Paris, sute de persoane, în mare parte militanţi de extremă stânga şi imigranţi greci, au blocat timp de câteva minute marele bulevard Champs Elysées, dar s-au retras sub presiunea poliţiei.
La Frankfurt, în Germania, câteva zeci de tineri au atacat cu pietre forţele de ordine. Doi funcţionari civili au fost răniţi şi opt manifestanţi - reţinuţi. La Berlin, însă, poliţiştii s-au mobilizat iar marşul de protest s-a încheiat fără niciun incident. În Italia, unde a avut loc o grevă generală însoţită de ample manifestaţii în marile oraşe, participanţii au citat situaţia din Grecia ca un avertisment pentru cei de la putere.
Sursa foto: abcnews.go.com
Antena 3

×
x close