?Nu cred că e atât de rău. Am locuit în Statele Unite şi cred că nu este nimic mai plăcut decât să mergi într-un club de noapte, într-o cafenea unde nu se fumează. E minunat pentru că atunci când ieşi afară nu o să mai miroşi a fum de ţigară. E perfect!?, a apreciat o tânără.
Dacă sunt prinşi că fumează, clienţii dar şi proprietarii localurilor riscă amenzi usturătoare. Şi la Berlin şi în 11 landuri, fumatul e interzis în localuri. În cazul restaurantelor sau cluburilor care au spaţii amenajate pentru fumători, interdicţia nu se va aplica în următoarele şase luni.
De la 1 ianuarie fumatul este interzis şi în locurile publice din Portugalia. Aici vor fi luate măsuri de ajutor medical pentru persoanele care doresc să se lase de fumat.
Irlandezii au fost primii care, în 2004, au interzis fumatul în locurile publice, inclusiv în baruri.
Interdicţia este valabilă şi în Norvegia, Malta, Suedia, Marea Britanie, Spania sau ţările baltice.
FUMATUL INTERZIS ÎN LOCURILE PUBLICE DIN FRANŢA, GERMANIA ŞI PORTUGALIA
Antena 3