Antena 3 CNN Externe În Coreea de Nord, 30 de elevi care s-au uitat la seriale sud-coreene au fost executați în public

În Coreea de Nord, 30 de elevi care s-au uitat la seriale sud-coreene au fost executați în public

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 11:33 19 Iul 2024 Modificat la 11:49 19 Iul 2024
personaje din serialul squid game
În Coreea de Nord este interzisă vizionarea de conținut media din Coreea de Sud, SUA și Japonia FOTO: Hepta

Aproximativ 30 de elevi de gimnaziu din Coreea de Nord au fost împușcați săptămâna trecută, în cadrul  unei execuții publice, pentru că s-au uitat la seriale sud-coreene, scrie presa din Sud.

Se pare că serialele au fost stocate pe USB-uri care au fost trimise în țară de către nord-coreenii fugiți în Coreea de Sud, relatează Business Insider citind surse locale. Aceste informații, însă, nu au putut fi verificate independent.

Autoritățile sud-coreene nu au comentat cazul, dar un oficial din cadrul Ministerului Unificării care a dorit să-și păstreze anonimatul a spus pentru presă că „este cunoscut faptul că autoritățile nord-coreene controlează strict și îi pedepsesc aspru pe rezidenți în așa-numitelor trei „legi ale răului””.

Una dintre aceste legi le interzice cetățenilor să distribuie conținut media care provine din Coreea de Sud, SUA sau Japonia.

Nu se știe dacă aceste restricții sunt aplicate și străinilor care vizitează Coreea de Nord, cum ar fi elevii ruși care vin aici în tabere.

Greg Scărlătoiu, directorul executiv al Comitetului pentru Drepturile Omului din Coreea de Nord, a declarat pentru Business Insider că „aceste relatări sunt plauzibile”.

Nu este prima dată când cetățeni nord-coreeni ar fi fost uciși pentru vizionarea de conținut provenit din Sud. Potrivit unui raport al Secretarului General al ONU din 2022, un bărbat din provincia Kangwon a fost ucis în public de un pluton de execuție, după ce o unitate de supraveghere din zona în care locuia l-a prins vânzând conținut digital din Coreea de Sud.

Un raport din 2024 privind drepturile omului din Coreea de Nord, publicat de Ministerul Unificării din Coreea de Sud, spune că telefoanele mobile din Coreea de Nord sunt verificate constant pentru detectarea „limbajului în stilul sud-coreean”. De asemenea, purtarea rochiilor de mireasă albe este pedepsită, fiind considerată „reacționară”.

La începutul acestui an, a fost distribuită o filmare în care doi adolescenți sunt condamnați la 12 ani de muncă silnică pentru că s-au uitat la un videoclip K-pop.

În ciuda numeroaselor rapoarte și relatări din presa din Sud, guvernul nord-coreean a negat că în țară au loc execuții publice, susținând că ultima execuție a avut loc în 1992.

×
x close