Palestinienii nu vor accepta un rol mai mic decât membru cu drepturi depline în ONU şi nu doresc doar o promovare până la statutul de stat observator în organizaţia internaţională, informează
Reuters.
Reprezentanţii palestinienilor au declarat că nu se vor mulţumi cu statutul de stat observator în momentul în care Statele Unite se vor opune acceptării statului palestinian ca membru cu drepturi depline în ONU.
"După toate eforturile, sacrificiile şi chinurile prin care a trecut poporul palestinian, nu dorim statutul de stat observarto. Nu vom accepta mai puţin decât merităm: membru cu drepturi depline", a declarat Riyad al-Malki.
Campania palestinienilor pentru recunoaşterea statului a fost criticată la nivel internaţional din partea Statelor Unite şi a Israelului şi a atras sancţiuni din partea celor două naţiuni.
Congresul american a îngheţat fonduri în valoare 200 de milioane de dolari destinate palestinienilor, ca urmare a campaniei Autorităţii Palestiniene pentru recunoaşterea statală.
Votul UNESCO în favoarea palestinienilor a declanşat sistarea acordării de fonduri din partea Statelor unite, iar în cazul în care palestinienii vor devină membri ai altor organizaţii internaţionale Statele Unite vor aplica aceleaşi sancţiuni.