În doar câteva ore, în Sardinia a plouat cât în şase luni. Ploile şi rafalele de vânt de până la 125 de kilometri pe oră au fost aduse de ciclonul Cleopatra, fenomen meteorologic rar în marea Mediterană. Chiar şi cele mai mici pâraie s-au prefăcut în torenţi.
Printre victime se numără mai mulţi copii. Familii întregi, între care una de imigranţi brazilieni, şi-au pierdut viaţa în maşini sau case surprinse de potop. Alte sute de localnici şi-au părăsit în grabă casele iar când au revenit, le-au găsit pline de noroi, cu toate obiectele din interior distruse sau inutilizabile.
Premierul Enrico Letta a transmis condoleanţe familiilor îndoliate şi a subliniat că ajutorul pentru sinistraţi este o prioritate absolută.
În toată Italia se colectează donaţii pentru sinistraţi iar Uniunea Europeană a promis, de asemenea, ajutor. Din nefericire, şi-au făcut apariţia şi aşa-numiţii "şacali" care nu se dau înapoi să jefuiască locuinţele evacuate. Meteorologii spun însă că vremea se va îndrepta în orele următoare.