Antena 3 CNN Externe Imigraţia este "ADN-ul Americii"

Imigraţia este "ADN-ul Americii"

1 minut de citit Publicat la 23:01 09 Oct 2015 Modificat la 23:01 09 Oct 2015
pedestrians NYC.jpg
Foto: latino.foxnews.com
Imigraţia este "ADN-ul Americii", construită prin valuri istorice de imigranţi, a considerat vineri secretarul de stat John Kerry, în plină criză a migraţiei în Europa şi în centrul unei controverse politice în Statele Unite asupra imigraţiei, relatează AFP.

Șeful diplomaţiei americane a salutat anunțul făcut în urmă cu trei săptămâni că țara sa va primi 85.000 de refugiaţi — dintre care 10.000 sirieni — până în octombrie 2016, o cifră așteptată să urce la 100.000 de persoane în toamna anului 2017, ca "răspuns la criza siriană a migrației".

"Acesta este cu adevărat un semn de mândrie în istoria sa pentru că poporul american i-a primit pe cei care aveau o nevoie stringentă de a fi protejați. Face parte din ceea ce suntem. Aceasta este ADN-ul Americii", a subliniat Kerry la o ceremonie la Departamentul de Stat în onoarea "diasporei" din întreaga lume trăind în Statele Unite.

"Acesta este modul în care cei mai mulţi au sosit aici", a reamintit secretarul de stat, a cărui familie originară din Europa Centrală și Marea Britanie a emigrat în Statele Unite la sfârşitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX.

"Imigranții au construit America. Și continuă să facă ceea ce America este astăzi", a adăugat el, referindu-se la valurile succesive de imigranți sosiți în Statele Unite încă din secolul al XVII-lea.

Criticate în Europa și de către ONG-uri în Statele Unite pentru lipsa lor de reactivitate față de criza migrației europeană, autoritățile americane au anunțat în septembrie o creștere a capacităților de primire a refugiaților.

Voci din SUA invocă motive de securitate și teama de terorismul jihadist pentru a nu deschide mai mult ușa pentru refugiații din Orientul Mijlociu, amintește France Presse.

 

×
x close