Potrivit asociaţiei Professional Coarse Fisheries, au existat informaţii că unii hoţi au folosit chiar tomberoane pentru a-şi căra prada. Dintre cele 60 de lacuri analizate de PCFA în Anglia şi Ţara Galilor, în 34 s-au înregistrat în mod regulat furturi, iar situaţia s-a înrăutăţit în ultimii doi ani. Dintre acestea, responsabilii a 20 de lacuri cred că vinovaţii sunt imigranţi.
"Plângerile sunt în special despre est-europeni care au venit în Anglia şi, bineînţeles, aici avem o altă tradiţie. Sunt chiar bucuroşi să mănânce carne de crap, iar noi nici nu ne-am fi gândit la una ca asta. Mulţi dintre cei cu care am vorbit şi-au exprimat uimirea că nu pot să-şi ducă acasă captura", a declarat un purtător de cuvânt al PCFA.
Rompres