Imagini video şocante captate de un cameraman amator, pe cel mai periculos drum din lume, surprind un autobuz care se prăbuşeşte într-o prăpastie adâncă.
Ploile grele din ultima vreme au făcut Camino de la Muerte (Drumul Morţii) noroios şi alunecos, sporind astfel dificultatea circulaţiei auto.
Ajutat şi ghidat de cei 50 de pasageri, care au coborât din vehicul, şoferul autobuzului a încercat să treacă la limită pe un culoar între un versant muntos şi o prăpastie. Din nefericire, bagajele din spate au produs un balans ce a dus la tragedie.
Mulţimea a privit îngrozită cum autovehiculul de transport a căzut în gol peste 50 de metri. În urma accidentului, şoferul şi-a pierdut viaţa.
Traseul montan, ce cu greu poate fi numit drum, măsoară 61 de km şi face legătura între capitala boliviană, La Paz şi Coroico, o zonă din regiunea Amazon.
Anual, în acest loc mor 200-300 de oameni.