Aşa cum se vede în imaginile surprinse de camerele de supraveghere, şoferul camionului nu a reuşit să frâneze la timp pe un carosabil acoperit cu gheaţă şi a alunecat până pe şinele de cale ferată, unde a fost lovit simultan de două trenuri.
Tragedia a avut loc între staţiile feroviare "Kondratovka" şi "Petropavlovsk", din sudul regiunii Urali.
Iniţial, şoferul reuşeşte să evite o coliziune majoră cu trenul mărfar, fiind uşor acroşat pe partea dreaptă, dar din nefericire, un tren de pasageri, care venea din sens opus, l-a lovit în plin, cu mare viteză.
În urma impactului violent şoferul a decedat pe loc, iar câteva vagoane de marfă au deraiat. Pasagerii din trenul de călători nu au avut de suferit.
Atenţie, imagini cu puternic impact emoţional: