În cea de-a treia zi a vizitei sale în acest stat din Pacific, suveranul pontif în vârstă de 87 de ani s-a aflat în micuţa localitate Vánimo, pe coasta de nord, unde trăiesc aproximativ 10.000 de oameni şi se află sediul unei misiuni catolice. La sosirea sa la Vánimo papa a fost întâmpinat de peste 30.000 de credincioşi.
El a rostit observaţii legate de importanţa protejării mediului. La intrarea sa pe esplanada Catedralei Santa Croce a fost primit cu dansuri tradiționale, coruri și aplauze. După ce a salutat persoanele în haine tradiționale, a purtat la rândul său o pălărie indigenă cu pene colorate galbene și maro care i-a fost oferită de unul dintre indigeni.
Conform Agerpres duminică dimineaţa suveranul pontif a susţinut o liturghie în faţa a zeci de mii de credincioşi adunaţi pe un stadion de fotbal din capitala Port Moresby. El i-a îndemnat pe oameni să meargă spre "periferie", spre marginile hărţii şi ale societăţii. Papua Noua Guinee este câteodată percepută ca "o ţară îndepărtată, aflată la marginea lumii", a remarcat el.
Papa Francisc a plecat din Papua Noua Guinee ca să zboare spre Timorul de Est, următoarea etapă a celei de-a 45-a călătorie apostolică internațională în Asia și Oceania.