Nu este prima dată când Fundația Anti-Corupție de disidentului defunct se ocupă de acest subiect.
După o investigație publicată în 2021, omul de afaceri Arkadi Rotenberg, un apropiat al lui Putin, a susținut că palatul i-ar aparține și că acolo, după renovare, va fi deschis un hotel.
Între timp, lucrările s-au încheiat, dar în locația respectivă nu a apărut niciun hotel.
În schimb, palatul reamenajat pare gata să-l primească pe președintele rus.
"Avem aproape patru ore de înregistrări video din interiorul palatului lui Putin. Sunt imagini din interiorul celei mai secrete și mai bine păzite construcții din țară. Dormitoare, birouri cu dotate cu aparate de comunicații guvernamentale, săli de sport, crio-saune și chiar o capelă unde vom evalua adevărata dimensiune a nebuniei lui Putin, în timp ce acesta se roagă singur.
Vom pătrunde în casa lui Putin și vă vom arăta ce este el cu adevărat: un bătrân dictator nebun care, chiar și în mijlocul războiului pe care l-a provocat, nu se poate opri să-și construiască un palat", se precizează pe site-ul nalalny.com.
Echipamente americane filmate în Palatul lui Putin de la Marea Neagră
Palatul are piscină interioară și exterioară, SPA, o sală de spectacole și un birou luxos, cu o masă exact la fel ca în fiecare dintre birourile lui Putin răspândite în întreaga Rusie.
În apropierea palatului de la Capul Idokopas fost construit un patinoar subteran, Putin fiind un cunoscut pasionat de hochei.
În mai mult imagini se vede că instalațiile cu care a fost dotată construcția sunt de proveniență americană.
În GALERIA FOTO următoare, imagini din filmarea realizată de Fundația Anti-Corupție și publicate pe site-ul navalny.com:
"Atenție, toate echipamentele sunt americane. Bineînțeles, SUA este inamicul nostru, adversarul nostru ideologic și un loc putred și lipsit de spirit. Dar acesta nu este un motiv pentru a le respinge echipamentele, nu-i așa?", ironizează textul de pe navalny.com.
Palatul are o valoare estimativă la aproximativ un miliard de euro, potrivit investigatorilor de la fundația lui Aleksei Navalnîi.
Doar candelabrele franțuzești din cristal Baccara din sala de lectură au costat aproximativ 100 de milioane de ruble, echivalentul a 1 milion de dolari.