Antena 3 CNN Externe Prima imagine cu jurnalista reținută după ce l-a sfidat pe Putin în direct la TV. Detaliul emoționant observat de internauți

Prima imagine cu jurnalista reținută după ce l-a sfidat pe Putin în direct la TV. Detaliul emoționant observat de internauți

Gabriel Dano
1 minut de citit Publicat la 16:38 15 Mar 2022 Modificat la 16:45 15 Mar 2022
ntyjmjh

Ea riscă acum să fie pusă sub acuzare în temeiul noii legi decise de Vladimir Putin privind diseminarea de „informații false”. Legea incriminează relatările critice despre războiul din Ucraina și folosirea cuvântului ”război”, în loc de ”operațiune militară”.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a catalogat gestul jurnalistei drept „huliganism”.

„În ceea ce o privește pe această doamnă, acesta este huliganism”, a spus Peskov reporterilor la o conferință, marți, adăugând că autoritățile se ocupă deja de cazul ei. „Canalul și cei care sunt la conducere se ocupă de asta”, a adăugat oficialul.

În această după-amiază pe internet a apărut o imagine cu Marina Ovsiannikova alături de avocatul acesteia, Anton Gashinsky. Acesta din urmă zâmbește, probabil pentru a-i inspira clientei sale și milioanelor de oameni din lumea întreagă care o susțin că totul va fi bine.

sursa: Twitter/Nexta

Însă, nu doar acest detaliu a fost observat la internuți. La gât, Marina Ovsiannikova poartă un colier care are culorile Ucrainei, un gest văzut, de asemenea, de mare curaj al jurnalistei reținute acum de autoritățile ruse.

Ea este acuzată deocamdată de organizarea unui protest neautorizat, acuzație care i-ar putea aduce o amendă de 30.000 de ruble, muncă în folosul comunități sau până la 10 zile în închisoare. Anterior, avocații jurnalistei au transmis presei că nu au reușit să o contacteze, însă apariția acestei fotografii în social media sugerează că aceasta a apărut în fața instanței alături de avocat.

Prezentatoarea jurnalului de știri de la televiziunea rusă NTV a fugit din țară, apoi și-a dat demisia

×
x close