Două focuri de armă cu aer comprimat au fost trase sâmbătă seara asupra unei moschei din oraşul Morton Grove, în statul Illinois (centrul Statelor Unite), a anunţat duminică Biroul din Chicago al Consiliului Relaţiilor Americano-Islamice (CAIR), relatează AFP.
Peretele moscheei a fost avariat, iar focurile de armă, care au trecut "la câţiva centimetri de capul unui paznic", erau "suficient de puternice pentru a ucide", a precizat CAIR într-un comunicat, exprimându-şi îngrijorarea faţă de "această situaţie alarmantă".
Potrivit primelor elemente ale anchetei, citate tot de către CAIR, focurile de armă ar fi fost trase de către un vecin, care se opune de mult timp prezenţei moscheei în apropierea locuinţei sale.