Criza economică a adus prosperitate recuperatorilor din Spania, printre ei, şi români. Pentru că datornicii nu-şi mai onorează plăţile, tot mai mulţi creditori angajează bătăuşi, care să ia banii cu forţa.
Un astfel de recuperator român este protagonistul unui reportaj al unei televiziuni spaniole. Românul vorbeşte fără nicio urmă de regret despre "meseria sa." Are 30 de ani şi a fost numit Victor. A plecat din România la 22 de ani şi a trăit prin Germania şi Franţa. Apoi a ajuns în Spania, unde, de 4 ani şi jumătate, meseria sa e să dea cu pumnul... în datornici.
"Îl luăm la bătaie. De multe ori îi ameninţăm familia. Prima data trebuie să aflăm dacă are copii, fraţi. Dacă nu are copii, îi ameninţăm tatăl sau mama. Îi urmărim noaptea, ca să-i speriem şi mai tare", declară acesta.
Angajatorii lui Victor sunt fie cămătari, fie traficanţi de droguri, dar şi indivizi cu afaceri aşa-zis legale. Preţul cerut este pe măsura serviciilor, românul şi oamenii săi opresc până la jumătate din suma pe care trebuie să o stoarcă de la un datornic.
De când criza a lovit Spania cartelul recuperatorilor are tot mai mulţi membri. Cei mai noi ar fi est europeni, adică şi români. Cu toţii extrem de violenţi.
Vă avertizăm că urmează un material cu un puternic impact emoţional.