Republica Moldova respinge categoric ideea aderării sale la NATO și intenţionează să-şi menţină neutralitatea, a transmis Igor Dodon, preşedintele Republicii Moldova, în timpul întrevederii avute miercuri la Moscova cu preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), Viaceslav Volodin, potrivit agenţiei de presă TASS.
”Există trei-patru lucruri care nu pot constitui subiecte de negocieri: statalitatea noastră, adică menţinerea Republicii Moldova şi nu unirea ei cu alte ţări; neutralitatea noastră, respingem în mod categoric aderarea la NATO; al treilea moment principial este ortodoxia noastră, adică nu avem nevoie de valorile europene pe care unii încearcă în orice chip să ni le impună, iar al patrulea este parteneriatul strategic cu prietenii noştri din Rusia”, a declarat Dodon.
Presedintele moldovean consideră că majoritatea populaţiei Republicii Moldova ar susţine aceste principii, chiar dacă societatea rămâne dezbinată asupra multor probleme de politică externă.