Antena 3 CNN Externe Iese la iveală vechea "infecţie" din abatoarele germane în care muncesc românii. DW: Pandemia a pus un reflector pe zonele întunecate din economia Germaniei

Iese la iveală vechea "infecţie" din abatoarele germane în care muncesc românii. DW: Pandemia a pus un reflector pe zonele întunecate din economia Germaniei

Denisa Nedelcu
1 minut de citit Publicat la 14:28 24 Iun 2020 Modificat la 14:28 24 Iun 2020
o_1ebishbfr32bh3711sjgsg96kb.jpg
Sursa foto: Hepta

Jurnalistul DW care a fost la locul în care trăiesc muncitorii de la abatorul Tonnies spune că a găsit acolo mizerie şi igrasie, practic nişte condiţii improprii. "Am avut senzaţia unei grădini zoologice", a spus jurnalista Alina Kuhnel, referindu-se la condiţiile în care stăteau lucrătorii.

Acum, din cauza focarului de coronavirus izbucnit la acest abator unde lucrează şi sute de români, Rheda-Wiedenbruck, orașul unde se află sediul central al concernului Tonnies, este din nou în carantină. Locuitorii spun că sunt îngrijoraţi de acest aspect. 

Locuitor: "E înfricoşător cum a revenit aici la noi valul corona. Ne e teamă că se va închide totul"

"Suntem îngrijoraţi, nu ştim ce va urma", spune unul dintre intervievaţi. "E înfricoşător cum a revenit aici la noi valul corona şi ne e teamă că se va închide totul", susţine un bărbat, locuitor în zona cu pricina. "E incredibil şi terifiant totul", adaugă o femeie din regiunea în care se află abatorul.

Potrivit jurnalistei, a fost nevoie, din păcate, de această criză în sănătate, pentru a se putea vedea şi a se putea relata despre "zonele întunecate" din economia Germaniei. Mulţi dintre cei care abordau un astfel de subiect şi erau un pic critici cu proprietarul abatorului, Clemens Tonnies, aveau de-a face apoi cu avocaţii acestuia, susţine ziarista.

DW: Pandemia a pus un reflector asupra zonelor întunecate din economia Germaniei

"Din păcate, a fost nevoie de coronavirus (pentru a se vedea totul - n.r.). Această pandemie a pus un reflector asupra zonelor întunecate din economia Germaniei. Multe lume ştia de situaţia oamenilor din abatoare, ca şi de situaţia sezonierilor sau a oamenilor din curierat, dar puţini abordau subiectul.

Mai ales atunci când încerci să stai de vorbă cu oameni de teapa multimiliardarului Clemens Tonnies, situaţia nu este deloc uşoară. Sunt colegi din presă care spun că atunci când au încercat să fie un pic mai critici faţă de Tonnies, au avut de-a face cu avocaţi, deci nu e de mirare că s-a întârziat atât de mult în acest context", a spus Alina Kuhnel, jurnalist al postului de radio DW.

Focar de COVID-19 la un abator din Germania. Sute de români sunt contaminaţi cu coronavirus

×
Etichete: Germania Tonnies
x close