Antena 3 CNN Externe Ierusalim va fi capitala oficială a Israelului

Ierusalim va fi capitala oficială a Israelului

Ierusalim va fi capitala oficială a Israelului
14 Mai 2007   •   08:18

Premierul israelian doreşte să obţină recunoaşterea internaţională a Ierusalimului drept capitală a statului evreu. Ehud Olmert a făcut aceste declaraţii în contextul în care, conform calendarului ebraic, Israelul va celebra pe 16 mai Ziua Ierusalimului. Aceasta marchează oficial 40 de ani de la anexarea părţii de Est a oraşului, în urma războiului israeliano-arab din 1967. Reprezentanţii Uniunii Europene şi ai Statelor Unite au anunţat că nu vor participa la ceremonii.

Premierul şi-a reunit guvernul, în cadrul reuniunii săptămânale, în centrul Menahem Begin, din Ierusalim, ridicat în memoria fostului premier de dreapta. Sub administraţia lui Begin, Parlamentul a votat, la 30 iulie 1980, o lege prin care Ierusalimul a fost proclamat reunificat şi capitală eternă a Israelului.

Olmert a prezidat, în cursul serii, o ceremonie specială organizată la Zidul Plângerii din Ierusalim, unde a promis că va depune toate eforturile pentru a convinge comunitatea internaţională să recunoască oraşul drept capitală a statului evreu.

?Ultimii 40 de ani reprezintă doar începutul. Cred, sper şi mă rog că vom continua să lucrăm împreună pentru a consolida Ierusalimul, a-i extinde graniţele, a-i cultiva fundaţia, a-i păstra frumuseţea şi a avea grijă de viitorul său?, a spus Olmert.

Statele europene nu recunosc reunificarea Ierusalimului, considerând partea de est, anexată în timpul Războiului de 6 Zile din 1967, drept teritoriu ocupat. Într-o scrisoare trimisă Knesset-ului, un reprezentant al Germaniei, ce deţine preşedinţia în exerciţiu a Uniunii Europene, a refuzat invitaţia Israelului către statele membre de a participa la ceremoniile de miercuri. În pofida comunicatului oficial al Germaniei, unele ţări ar putea trimite reprezentanţi. Nici ambasadorul Statelor Unite în Israel, Richard Jones, nu va participa la evenimente.

Antena 3

×
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
x close