Ninsorile abundente au făcut mari probleme în Slovacia. Transporturile au fost perturbate din cauza condiţiilor de iarnă, în timp ce 19.000 de gospodării au rămas fără curent electric în estul ţării, relatează
AFP.
Un tronson al unui drum naţional care leagă capitala Bratislava de cel de-al doilea oraş ca mărime din ţară, Kosice, situat în estul Slovaciei, a fost închis din cauza viscolului. Sute de maşini au fost blocate în zăpadă, iar trenurile au înregistrat întârzieri.
În noaptea de joi spre vineri, pompierii au evacuat aproximativ 350 de pasageri ai unui tren şi persoanele aflate în 50 de maşini, blocate din cauza troienelor formate de vânt.
Drumurile locale, precum şi mai multe puncte de trecere a frontierei cu Ungaria şi Polonia au fost închise.
În sudul Poloniei, ninsorile au provocat prăbuşirea unor acoperişuri, între care cel al unui supermarket. Mai multe drumuri, între care cele care duc spre Slovacia, au fost blocate de ninsori, iar autorităţile au interzis circulaţia camioanelor.
Poliţia din Cehia a interzis, vineri, intrarea în Slovacia a tuturor camioanelor de peste 7,5 tone.