În Marea Britanie, aproape 10.000 de animale sunt îngropate sub zăpada care a ajuns chiar şi la cinci metri şi jumătate.
În Scoţia, mii de oameni au fost, şi ieri, lipsiţi de energie electrică şi ar mai putea trece câteva zile până la normalizarea situaţiei.
Iarna a revenit în forţă şi în Belgia, unde s-au înregistrat recorduri negative de temperatură pentru acest sezon. La Bruxelles, mercurul nu a urcat mai sus de două grade, iar sâmbătă a fost cea mai rece zi de 23 martie din 1873.
Şi în Rusia, o mare parte a locuitorilor tremură de frig, dar, în sudul ţării, încălzirea vremii a provocat o altă catastrofă: inundaţiile.
La topirea bruscă a zăpezii acumulate după ultimele ninsori s-a adăugat un vânt violent care a împins apele mării până în pragul caselor. Potrivit autorităţilor, peste 2000 de locuinţe au fost avariate.
Meteorologii avertizează că gerul va persista, cel puţin până la sfârşitul săptămânii.
Vezi prognoza meteo.