Fundaţia Anti-Corupţie a lui Alexei Navalnîi a publicat un videoclip în care ar apărea iahtul lui Vladimir Putin, "Scheherezade", estimat la 700 de milioane de dolari.
Aflată în top 20 al celor mai mari nave din întreaga lume, ambarcatiunea are aproape 140 de metri lungime, având un helioport, piscină, cinematograf şi un sistem de securitate care poate detecta şi doborâ drone. Aceasta s-ar afla acum în Marina di Carrara, un port situat pe coasta de vest a Italiei.
Grupul anti-coruptie a reuşit să facă rost de unul dintre cele mai importate documente ale navei în care apare întreg personalul de pe "Scheherezade".
Toţi oamenii-cheie de pe iaht lucrează pentru FSO, Serviciul Federal de Protecţie, agenţia care îl protejează pe Putin şi îi organizează viaţa.
În total, doar pe primele două pagini ale listei cu echipajul sunt 23 de oameni, dintre care aproape jumătate au legături cu FSO.
"Nu cred că există dovadă mai bună că iahtul îi aparţine lui Putin", susţine Maria Pevcic, şefa investigaţţilor de la Anti-Corruption Foundation.
Chiar şi în Italia, la mii de kilometri de Moscova, oamenii care sunt oficial angajaţi ca bodyguarzi pentru Putin lucrează pe acest iaht. Totuşi, găsirea proprietarilor de yachturi poate fi extrem de dificilă, mai ales că aceasta ambarcaţiune aparţine unei companii off shore din insulele Cayman, o entitate anonimă.
Pe lângă iachtul de sute de milioane de dolari, o altă avere impresionantă a lui Putin s-ar regăsi chiar pe malul Mării Negre: un palat de 190.000 de metri pătraţi, descoperit tot de fundaţia lui Navalnîi, ai cărei reprezentanţi spun că sursele şi documentele lor demonstrează că palatul este un exemplu pentru cum ologarhii l-au îmbogăţit pe preşedintele Rusiei.
Totuşi, Purtătorul de cuvânt al lui Putin neagă că liderul rus deţine orice fel de palat.