Câteva zeci bărbaţi mascaţi au atacat persoanele aflate într-un un tren de pasageri din Polonia, la bordul căruia erau mai mulţi fani şi susţinători de MMA (Mixed Martial Arts).
În urma bătăii generale, cel puţin 10 persoane au fost rănite, iar autorităţile au început o anchetă.
Atacul s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, când 150-200 de persoane mascate şi îmbrăcate în negru au dat buzna în tren, în gara din Gdansk Zabianka.
"Mai întâi au aruncat cu pietre, apoi cineva din tren a tras frâna de urgenţă", a declarat Maciej Steplewski, purtătorul de cuvânt al Poliţiei din Gdansk.
Mulţi dintre pasagerii trenului erau fani de MMA, care călătoreau spre oraşul Sopot, acolo unde se organiza o competiţie sportivă.
Steplewski a spus că atât atacatorii, cât şi victimele lor fac parte din grupările ultra ale galeriilor de fotbal şi sunt huligani cu care poliţia s-a confruntat în repetate rânduri.
Reprezentantul autorităţilor precizează că cinci persoane, printre care se află şi o femeie, au fost internate în spital cu leziuni grave. Patru dintre cei care au fost spitalizaţi sunt în afara oricărui pericol, dar starea unui pacient rămâne incertă, el fiind în continuare fără cunoştinţă.
Martorii la acest incident au declarat pentru
Radio Gdansk că zeci de persoane au fost rănite, dar ele au refuzat internarea.
Ieri seară, forţele de ordine au arestat şase persoane.
Motivul pentru atacul din tren rămâne încă necunoscut, iar poliţiştii urmează să stabilească identitatea tuturor celor implicaţi în scandal.