Un bărbat suspectat că ar avea legături cu furtul tablourilor de la muzeul din Rotterdam a fost arestat în Germania.
Potrivit informaţiilor de la autorităţile germane şi publicate în presa locală de acolo, un bărbat ar fi fost arestat în Germania, după ce ar fi luat legătura cu doi avocaţi, care ar fi fost mandataţi chiar de presupuşii hoţi, pentru a negocia cu fundaţia Triton răscumpărarea tablourilor.
Deocamdată, nu se ştie însă suma pe care aceştia au cerut-o. Negocierile au fost la Koln, unde a avut loc o întâlnire între cei doi avocaţi şi reprezentanţii fundaţiei Triton.
Au fost anunţate autorităţile care au început să-i fileze pe cei doi avocaţi, astfel încât au ajuns la acel bărbat de 47 de ani, care a fost reţinut şi care se pare că are un mandat de arestare. Până acum nu se ştie dacă el este cetăţean german sau român ori complice care ar fi participat la furtul celor şapte tablouri din Olanda.
În România, sunt trei reţinuţi în acest caz, suspectaţi de complicitate la furtul tablourilor. În Olanda, o tânără de 19 ani este reţinută, după ce ar fi ştiut de existenţa acestor pânze.