Sindicaliştii regretă aceste neajunsuri dar consideră că nu aveau de ales. Noul contract prevede dublarea drepturilor de autor pentru producţiile vândute pe Internet şi venituri fixe pentru cele difuzate gratuit.
Potrivit sindicatului, 90% dintre grevişti sunt de acord cu actualul contract. Regizorul militant Michael Moore crede că greva poate fi un exemplu pentru toate sindicatele. Nu doar scenariştii, ci toţi cei implicaţi în producţia de filme şi de seriale de televiziune sunt nerăbdători să-şi reia activitatea.
Presa semnalează, însă, că în iunie expiră contractul colectiv al actorilor, iar în sindicatul acestora există unele nemulţumiri.
Antena 3