Odată cu întâlnirea cu reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale şi cu jurnaliştii de opoziţie, Clinton a făcut referire la "rolul vital" pe care îl au aceştia în societatea rusă.
"Vreau să ştiţi că nu sunteţi singuri. Statele Unite vor fi mereu alături de voi. În discuţiile noastre cu Guvernul, vom continua să ne exprimăm susţinerea faţă de eforturile în vederea unei guvernări mai bune şi a înregistrării de progrese privind drepturile omului", a declarat Hillary Clinton în discursul său.
"Crearea de noi parteneriate, nu numai cu Guvernul, ci şi cu societatea civilă, organizaţiile neguvernamentale şi militanţii, reprezintă un element-cheie al noii noastre abordări a politicii externe în lume . Încercăm să relansăm relaţiile cu Guvernul rus, dar de asemenea, în paralel, să consolidăm legăturile între societăţile noastre (civile). Putem face două lucruri în acelaşi timp", a afirmat secretarul american de Stat.
Ediţia de marţi a cotidianului rus Kommersant, făcând referire la declaraţiile unui consilier al preşedintelui american Barack Obama, Michael McFaul, a anunţat că Washingtonul se pregăteşte să schimbe abordarea şi "să renunţe la politica fostelor administraţii americane care au criticat mereu public situaţia referitoare la drepturile omului din Rusia".
Militanţii prezenţi la şedinţa de marţi alături de Hillary Clinton au precizat că nu au sesizat o schimbare de strategie.
Această chestiune a fost una dintre cele mai sensibile chestiuni din relaţiile bilaterale. Anterior, oficialii ruşi au adoptat unele măsuri prin care guvernele străine nu mai puteau sponsoriza ONG-uri din Rusia, sub pretextul că ar dăuna securităţii interne.
Antena3.ro