Răspunsul Secretarului de Stat american Hillary Clinton la declaraţia lui Nicolas Sarkozy, privind retragerea soldaţilor francezi din Afganistan, a venit vineri în cadrul unei conferinţe de presă în Washington. Aceasta a declarat că nu are "niciun motiv să creadă" că Franţa va accelera retragerea soldaţilor după moartea a patru militari francezi, ucişi de un soldat afgan în estul ţării, relatează AFP, sursă citată de
Mediafax.
"Simpatizez cu ceea ce li s-a întâmplat soldaţilor francezi", a declarat Clinton, adăugând că "Păstrăm un contact direct cu colegii francezi şi nu avem niciun motiv să credem că Franţa nu va mai lua parte la procesul delicat de tranziţie" din Afganistan.
Preşedintele francez Nicolas Sarkozy a ameninţat cu o retragere anticipată a trupelor franceze din Afganistan şi a anunţat suspendarea operaţiunilor după ce un soldat afgan a ucis patru militari francezi, acesta fiind al doilea incident în mai puţin de o lună. Atacul s-a produs în cadrul unui antrenament ţinut la baza de la Gwam, în regiunea Tagab din estul Afganistanului. În urma incidentului, alţi opt au fost răniţi, dintre care unul este în stare gravă, au anunţat autorităţile franceze.