Lidera diplomaţiei americane a declarat în cadrul unei conferinţe de presă, alături de omologul său japonez Fumio Kishida, că a discutat la telefon cu premierul algerian Abdelmalek Sellal pentru a "sublinia din nou că trebuie avută o precauţie extremă pentru a păstra vieţile inocente".
Conform lui Clinton, Sellal "a declarat clar că operaţiunea este încă în curs, că situaţia rămâne neschimbată şi că ostaticii se află încă pericol".
Aceasta a insistat asupra faptului că "situaţia (era) extrem de dificilă şi periculoasă".
Clinton a refuzat să dea un bilanţ al eventualelor victime americane, însă a prezentat "condoleanţele Statelor Unite tuturor familiilor care au pierdut pe cineva drag în acest asalt brutal" şi a exprimat "profundele îngrijorări" ale Washingtonului "pentru cei care rămân în pericol".
Soarta mai multor ostatici străini era încă incertă vineri după un asalt al armatei algeriene asupra unui complex gazifer din sudul algerian unde răpitorii, membri ai unui grup armat aflat în legătură cu Al-Qaida, se află încă izolaţi.
O sursă din cadrul securităţii, citată de agenţia algeriană APS, a dat vineri seară un bilanţ provizoriu al asaltului: 12 ostatici şi 18 răpitori ucişi şi aproape o sută de ostatici - din cei 132 de străini răpiţi - eliberaţi, precum şi 573 de angajaţi algerieni..
Aceasta nu a precizat totuşi numărul şi naţionalitatea victimelor străine. însă ministrul francez al Afacerilor Externe, Laurent Fabius, a declarat că un francez se află printre ele.
Conform surselor islamiste citate de Agenţia mauritană Nouakchott Information (ANI), commando-ul islamist autor al luării de ostatici deţine încă şapte cetăţeni străini, trei belgieni, doi americani, un japonez şi un britanic.
Departamentul de Stat nu a comentat aceste informaţii.