Antena 3 CNN Externe Hillary Clinton a ajuns în Turcia, unde va avea discuţii pe tema crizei din Siria

Hillary Clinton a ajuns în Turcia, unde va avea discuţii pe tema crizei din Siria

1 minut de citit Publicat la 09:28 11 Aug 2012 Modificat la 09:28 11 Aug 2012
Hillary Clinton a ajuns în Turcia, unde va avea discuţii pe tema crizei din Siria
Foto: INTACT Images/EPA
Secretarul american de Stat, Hillary Clinton, a părăsit vineri seara Republica Benin, ultima etapă a turneului său african de zece zile, pentru a merge în Turcia unde va avea mai multe întâlniri şi discuţii pe tema crizei din Siria, conform AFP.
   
Clinton a sosit vineri dimineaţă în Cotonu, venind din Ghana, unde a asistat la funeraliile preşedintelui ganez John Atta Mills.
   
Şeful diplomaţiei americane a petrecut puţin timp în Benin unde s-a întâlnit cu preşedintele Thomas Boni Yayi, actualul preşedinte al Uniunii Africane. Secretarul de Stat nu a făcut nici o declaraţie cu ocazia acestei întâlniri.
   
Acest turneu din Africa a debutat pe 31 iulie, Clinton vizitând succesiv Senegal, Uganda, Sudanul de Sud, Kenya, Malawi, Africa de Sud, Nigeria, Ghana şi încheind cu Benin.

Secretarul de Stat se va întâlni la Istanbul cu preşedintele Abdullah Gul şi cu premierul Recep Tayyip Erdogan, şi vor discuta despre subiecte precum susţinerea opoziţiei siriene, ajutorul umanitar pentru poporul sirian sau scenarii de tranziţie politică.
   
Un oficial american a declarat că Clinton va dezbate iniţial "maniera de judecare a eficacităţii lucrurilor făcute pentru a susţine opoziţia".
   
Aceeaşi sursă a menţionat că un al doilea punct strategic al Statelor Unite este de a aduce un ajutor Turciei pentru ca această ţară să continue să găzduiască refugiaţii veniţi din Siria.
   
Un plan de tranziţie, fondat pe "convingerea fermă" că zilele regimului Assad sunt numărate, va fi dezbătut de asemenea în cadrul acestei reuniuni.

×
x close