"Informaţiile de până acum arată că tabăra noastră îşi va conserva majoritatea în Parlament", a declarat oficialul citat sub acoperirea anonimatului, la câteva ore după încheierea scrutinului.
Potrivit postului de televiziune Future TV, proprietatea liderului majorităţii, Saad Hariri, aceasta ar fi obţinut 70 de mandate în Parlament, faţă de 58 câte ar fi câştigat Hezbollalh şi aliaţii săi.
Manifestaţii de bucurie au avut loc în mai multe oraşe din ţară în urma difuzării acestor prime rezultate.
Saad Hariri revendică victoria în alegerile legislative din Liban
Liderul majorităţii în exerciţiu, susţinută de Occident, Saad Hariri, a revendicat luni victoria coaliţiei sale la alegerile legislative din Liban, în faţa alianţei conduse de Hezbollah, aliat al Iranului.
"Felicitări dumneavoastră, felicitări libertăţii, felicitări democraţiei", a declarat el în faţa susţinătorilor, anunţându-şi victoria. "Este o zi mare pentru istoria Libanului democratic", a adăugat el.
"Nu există nici învingători, nici învinşi la aceste alegeri, singurii învingători sunt democraţia şi Libanul", a afirmat Saad Hariri.
Antena3.ro