Harta arată, în partea dreaptă, locaţia de pe teritoriul Europei în care trăiesc populaţiile eşantionate, iar în partea stângă, relaţionarea genetică dintre aceste 23 de populaţii. Harta a fost întocmită de Kayser, dr. Oscar Lao şi alţii, şi a apărut într-un articol din "Current Biology".
Harta genetică a Europei prezintă o asemănare structurală clară cu harta geografică. Diferenţele genetice majore se regăsesc între populaţii din nord şi sud (axul vertical al hărţii redă diferenţele între nord şi sud, iar cel orizontal între est şi vest). Suprafaţa atribuită fiecărei populaţii reflectă gradul de variaţie genetică din structura ei.
Europa a fost colonizată in trei rânduri în trecutul îndepărtat, întotdeauna dinspre sud. Acum aproximativ 45.000 de ani primii oameni moderni au pătruns în Europa dinspre sud. Gheţarii au reapărut aproximativ în urmă cu 20.000 de ani, iar a doua colonizare a fost înfăptuită acum 17.000 de ani de către oamenii întorşi din adăposturile din sud. A treia invazie, acum aproximativ 10.000 de ani, a fost cea a fermierilor din Orientul Apropiat, care aduceau cu ei 'tehnologii' agricole noi.
Modelul diferenţelor genetice dintre europenii zilelor noastre reflectă cel mai probabil impactul acestor trei migraţii antice, a spus Kayser.
Harta identifică de asemenea existenţa a două bariere genetice în cadrul Europei. Una dintre acestea se află între finlandezi şi ceilalţi europeni. Apariţia ei s-a produs datorită faptului că populaţia finlandeză era la un moment dat foarte redusă şi apoi s-a extins, purtând codul genetic atipic al înaintaşilor.
Cealaltă graniţă se află între poporul italian şi restul europenilor. Această diferenţiere poate scoate în evidenţă rolul Alpilor în îngreunarea circulaţiei libere a persoanelor între Italia şi restul Europei.
Informaţiile necesare alcătuirii hărţii au fost generate de cipuri genetice programate să testeze şi analizeze 500.000 de variante ale genomului uman, însă doar 300.000, cele mai relevante, au fost folosite la alcătuirea hărţii. Echipa condusă de Kayser a testat aproape 2.500 de persoane şi a analizat informaţiile obţinute, corelând variaţiile genetice ale tuturor subiecţilor. Harta genetică se bazează pe cele mai puternice două seturi de corelaţii.
Cipurile genetice necesită cantităţi mari de ADN, mai mari decât pot oferi în mod normal testele medico-legale. Kayser speră să identifice porţiunile genomului uman care dovedesc originea europeană. Aceste porţiuni, în cazul în care sunt rezonabile ca număr, ar putea fi testate din probe de sânge sau din mostre de păr, a mai precizat el.
Elementele genomului care poartă cele mai importante semne ale diversităţii între populaţii pot fi acelea influenţate de schimbarea evoluţionistă, a evidenţiat Kayser. Din cele 100 cele mai puternice componente ale genomului, 17 se găsesc în regiunea genomului care determină toleranţa la lactoză, o adaptare care a apărut acum aproximativ 5.000 de ani, în nordul Europei, în cadrul unei culturi bazate pe oierit. Majoritatea persoanelor îşi inhibă gena responsabilă cu digestia lactozei odată cu înţărcarea, însă oierii şi-au câştigat un avantaj important pentru supravieţuire păstrând această genă trează şi la maturitate.
Agerpres
