Între timp, în holuri sau chiar pe pistă s-au adunat maldăre de bagaje despre care nimeni nu ştia cui aparţin. Preşedintele Agenţiei Aviaţiei Civile nu a ezitat să vorbească de un ?sabotaj? al salariaţilor, bănuiţi că şi-au încetinit cu bună ştiinţă activitatea. Sindicatele au ripostat cu indignare, iar demnitarul a dat înapoi şi i-a învinuit chiar pe pasageri.
Dacă, de exemplu, un pasager introduce în sistem pungi de plastic, acestea îl pot avaria şi pot opri banda de transport. Dacă trimite cineva o sacoşă cu cu o mulţime de sticle de coca-cola, iar sacoşa se rupe, sticlele se răspândesc şi blochează sensorii şi iar se produc întârzieri şi poate chiar pagube.
O reuniune de urgenţă a scos la iveală mai multe cauze ale haosului: sistemul automat de transfer este vechi şi nu mai face faţă traficului, iar personalul este insuficient. Ministrul transporturilor a promis investiţii pentru renovarea sistemului. Între timp, grămezile de bagaje pierdute au început să scadă, semn că situaţia revine încet la normal.
Antena 3