Antena 3 CNN Externe HAOS în transportul aerian britanic, din cauza furtunii Xaver

HAOS în transportul aerian britanic, din cauza furtunii Xaver

1 minut de citit Publicat la 12:55 07 Dec 2013 Modificat la 12:55 07 Dec 2013
HAOS în transportul aerian britanic, din cauza furtunii Xaver
Foto: Agerpres/AP
O defecţiune tehnică la serviciul de control aerian din Swanwick a provocat haos în transportul aerian britanic şi a provocat întârzieri şi anulări de zboruri în Marea Britanie şi Irlanda, au anunţat autorităţile aeroportuare, relatează AFP, conform Mediafax.
Aeroporturilor londoneze Heathrow, Stansted, Gatwick şi Luton precum şi cele din Dublin, Glasgow şi Edinbourgh şi Cardiff au anunţat toate întârzieri importante.
Mai multe zboruri naţionale şi internaţional au fost anulate pe Heathrow, principalul aeroport din Europa după numărul de pasageri şi primul din lume în privinţa traficului internaţional al călătorilor.
"Dificultăţi de a trece de la modul de noapte la cel de zi" la Swanwick, în sudul Angliei, sunt la originea problemei, a anunţat serviciul de control aerian britanic. "Inginerii lucrează pentru a rezolva problema cât mai repede posibil", a adăugat aceeaşi sursă.
"Problemele tehnice privind controlul aerian în sudul Angliei provoacă întârzieri pentru unele zboruri cu destinaţia Anglia şi către continentul european în această dimineaţă", a anunţat aeroportul din Dublin.
Un purtător de cuvânt al aeroportului Stansted a declarat că toate zborurile înregistrează la plecare întârzieri cuprinse între 30 de minute şi două ore. La Gatwick, 20 la sută din zboruri au avut întârzieri la plecare, iar pasagerii au fost avertizaţi că riscă să aştepte mai multe ore înainte de a putea pleca.
Compania Ryanair a avertizat că ar putea înregistra perturbări "semnificative" şi "poate anulări". 
 

×
x close