Antena 3 CNN Externe Halloween la Casa Albă. Copiii au fost întâmpinaţi de o fanfară de scheleţi (VIDEO)

Halloween la Casa Albă. Copiii au fost întâmpinaţi de o fanfară de scheleţi (VIDEO)

<1 minut de citit Publicat la 11:24 01 Noi 2009 Modificat la 11:24 01 Noi 2009
Halloween la Casa Albă. Copiii au fost întâmpinaţi de o fanfară de scheleţi (VIDEO)
Halloween-ul a fost sărbătorit în stil mare la Casa Albă. Peste 2.000 de copii au fost invitaţii preşedintelui Obama şi ai Primei Doamne. Noaptea duhurilor a fost celebrată pretutindeni în lume, cu strigăte de bucurie şi de groază simulată. Casa Albă era scăldată, sâmbătă seară, într-o lumină fantomatică iar sub portic era suspendat un uriaş păianjen. Dar nici acesta, nici fanfara alcătuită din schelete nu au înspăimântat pe nimeni.

În vechea tradiţie americană a sărbătorii, peste 2.000 de copii au fost invitaţi să-şi îmbrace cele mai ingenioase costume de carnaval şi să primească dulciuri din partea stăpânilor casei. Copiii erau, bineînţeles, însoţiţi de părinţii lor, în cea mai mare parte militari cărora preşedintele Obama a dorit să le dedice marea petrecere. Dar, dincolo de semnificaţiile politice, demnitarii Casei Albe au profitat de Halloween ca să se dea în spectacol. Unii s-au deghizat în eroi din Star Wars, alţii - în personaje ale lui Disney.

Soţii Obama şi-au respectat rangul şi nu s-au deghizat, dar s-au prezentat, totuşi, într-o ţinută cât se poate de neprotocolară.



Antena 3

×
Etichete: Halloween Casa Alba
x close