
Judecătoarea federală Paula Xinis a decis vineri că Kilmar Abrego Garcia, un cetățean salvadorian, tatăl unui copil de 5 ani cu autism, deportat din greșeală în El Salvador luna trecută, trebuie să fie returnat în Statele Unite, potrivit CNN.
Xinis, de la Tribunalul Districtual al SUA din Maryland, a ordonat guvernului federal să îl returneze în SUA până la 7 aprilie la ora 23:59.
Administrația Trump a recunoscut luni, într-un document depus în instanță, că l-a deportat din greșeală pe tatăl a trei copii din Maryland „din cauza unei erori administrative”, dar a declarat că nu îl poate aduce înapoi deoarece se află în custodia salvadoriană. Pare să fie prima dată când administrația recunoaște o eroare legată de zborurile sale recente de deportare către El Salvador, care se află acum în centrul unei bătălii juridice tensionate.
„Acest caz este cu siguranță important pentru Abrego Garcia și familia sa”, a spus ea. "În semn de recunoaștere a acestui fapt. Simt că nu pot aștepta pentru a da ordinul meu".
Pe parcursul audierii, Xinis a ridicat în mod repetat problema expulzării lui Abrego Garcia în El Salvador, având în vedere că un judecător de imigrări îi acordase anterior o amânare a expulzării, ceea ce înseamnă că ar putea fi persecutat dacă ar fi expulzat din SUA în El Salvador. El era în continuare considerat expulzabil, doar că nu putea fi expulzat în El Salvador.
Xinis a citat acest statut în hotărârea sa, afirmând că Abrego Garcia a fost reținut luna trecută „fără bază legală” și deportat „fără justificarea bazei legale”.
În timpul audierii, Xinis s-a arătat, de asemenea, sceptică cu privire la presupusele legături ale lui Abrego Garcia cu banda MS-13, pe care oficialii Trump le-au susținut, afirmând că nu a văzut suficiente dovezi în acest sens.
Deportarea halucinantă a lui Abrego Garcia: A fost smuls de lângă copil
Pe 12 martie, după serviciu, Abrego Garcia își luase fiul de la casa bunicii băiatului, când ofițerii ICE i-au oprit mașina, comunicându-i că statutul său de protecție s-a schimbat.
Ofițerii au așteptat ca soția lui să vină la fața locului și să aibă grijă de copil, apoi l-au ridicat pe tată, cu cătușele la mâini. În următoarele două zile, el a fost transferat la un centru al ICE din Texas, împreună cu alți deținuți pe care guvernul SUA se pregătea să îi trimită în El Salvador.
În aplicarea planului său de deportare în masă a imigranților, Trump a invocat Legea privind inamicii străini din 1798, amintește presa internațională.
Potrivit The Atlantic, familia lui Abrego Garcia nu a mai avut niciun contact cu acesta de când a fost trimis la centrul de detenție CECOT.
Soția lui l-a recunoscut în fotografiile de presă publicate de președintele salvadorian Nayib Bukele în dimineața zilei de 16 martie, după ce un judecător districtual american a cerut administrației Trump să oprească zborurile cu deportați.