Forţele
irakiene nu sunt încă în măsură să preia răspunderea
securităţii în ţară, aşa cum părea să afirme, sâmbătă,
premierul Nuri al-Maliki. Acesta spusese că forţele străine se pot
retrage oricând, deoarece irakienii pot menţine singuri
securitatea în ţară. Un consilier al premierului a explicat
că vorbele acestuia au fost "greşit interpretate". La
Washington, tot mai multe voci îi cer preşedintelui Bush să
stabilească un calendar al retragerii din Irak. Declaraţia
premierului Maliki s-a aflat pe prima pagină a ziarelor din Bagdad.
Opiniile localnicilor erau împărţite.
În
schimb, preşedintele George W. Bush susţine în continuare că
americanii şi aliaţii lor trebuie să rămână în Irak,
deoarece forţele naţionale nu sunt încă în măsură să
asigure securitatea. Opoziţia democrată nu este de acord şi
încearcă, deocamdată fără succes, să impună un program de
retragere a trupelor. Acum, doi influenţi senatori din partidul
republican al lui Bush îi cer şi ei să înceapă
planificarea pentru eventuala retragere din Irak.
Spre
deosebire de colegii lor democraţi, cei doi senatori nu doresc un
termen limită pentru retragere. Dar propunerea lor va spori
presiunea asupra Administraţiei Bush, într-un moment în
care opinia publică se arată tot mai potrivnică războiului din
Irak.
Antena 3