În mijlocul negocierilor cu creditorii internaționali, guvernul grec a reușit miercuri să treacă prin Parlament, cu sprijinul opoziției, primul său proiect de lege destinat să vină în sprijinul celor afectați de criză, transmite AGERPRES.
Potrivit legii, gospodăriile cu venituri reduse vor beneficia gratuit de 300 kw/h de energie electrică până la finele anului. De asemenea, aproximativ 30.000 de gospodării vor putea beneficia de o alocație pentru chirie în valoare de 70 până la 220 de euro pe lună, iar în jur de 300.000 de persoane vor primi bonuri de masă.
Actul normativ a trecut prin Parlament grație voturilor celor 149 de deputați de la Syriza și a celor 13 aliați independenți la care s-au adăugat și voturile conservatorilor din partidul Noua Democrație. În cursul acestei zile, textul de lege urmează să facă obiectul unui vot pentru fiecare articol în parte.