Justiţia din Guatemala l-a condamnat vineri pe fostul dictator Efrain Rios Montt, în vârstă de 86 de ani, la 80 de ani de închisoare, 50 pentru genocid şi 30 pentru crime de război, relatează AFP, conform
Mediafax.
"Actele lui Jose Efrain Rios Montt corespund genocidului (...) iar pedeapsa care îi corespunde trebuie aplicată", a declarat judecătoarea Jazmin Barrios în cursul lecturii verdictului la care acuzatul poate face apel.
Îmbrăcat într-un costum sobru, fostul dictator a ascultat impasibil anunţul verdictului. Judecătoarea a mai solicitat revocarea plasării sale în domiciliu forţat care a început în 2012 şi încarcerarea acestuia.
În cursul preşedinţiei sale între 1982 şi 1983, scurtă însă foarte dură, au fost executate cele mai grave crime împotriva indigenilor din timpul războiului civil care a durat 36 de ani. Jose Efrain Rios Montt este primul preşedinte sud-american care este condamnat pentru genocid.
Instanţa s-a retras vineri dimineaţă pentru a delibera asupra culpabilităţii fostului dictator după o ultimă depoziţie a celuilalt acuzat în acest caz, fostul şef de informaţii Jose Mauricio Rodriguez.
"În cursul dezbaterilor nu a fost prezentat niciun document care să indice: Mauricio Rodriguez a cerut uciderea cuiva (...), a cerut incendierea unei case sau a comis cutare aberaţie", a pledat fostul general Rodriguez în ultima sa declaraţie.
Anterior, principalul acuzat şi-a declarat nevinovăţia. "Nu am avut niciodată intenţia, obiectivul de a distruge o etnie (...). Nu am comis genocid", a declarat ferm Rios Montt, asigurând că a fost foarte ocupat cu activitatea sa ca şef de stat şi nu a avut controlul asupra forţelor militare.
Cei doi foşti generali sunt judecaţi de la 19 martie pentru masacrarea de către armată a 1.771 de indieni de etnie maya şi ixil în districtul Quiche (nord), sub regimul lui Rios Montt.
Sub autoritatea acestui fost dictator, venit la putere printr-o lovitură de stat în 1982 şi îndepărtat în acelaşi fel anul următor, armata a aplicat politica "pâmântului pârjolit" la adresa comunităţii indiene suspectate că ar fi susţinut forţe de gherilă de stânga.