Antena 3 CNN Externe Gripa aviară a fost confirmată în Ungaria

Gripa aviară a fost confirmată în Ungaria

<1 minut de citit Publicat la 14:22 29 Ian 2007 Modificat la 14:22 29 Ian 2007
Gripa aviară a fost confirmată în Ungaria
Laboratorul de referinţă al Uniunii Europene la Weybridge a confirmat prezenţa virusului H5N1 în Ungaria. Anunţul a fost făcut de Philip Tod, purtător de cuvânt al comisarului pentru Sănătate, Markos Kyprianou.

Acesta este primul caz din Uniunea Europeană, din luna august a anului trecut. În acest sens, au fost luate deja toate măsurile de precauţie, de la anunţarea, miercuri, 24 ianuarie 2007, a unui caz de îmbolnăvire cu tulpina H5, înalt patogenă, înainte de a se confirma că este vorba de forma H5N1. Pentru a împiedica răspândirea virusului au fost sacrificate peste 3.000 de gâşte infectate.

Autorităţile ungare au instituit o zonă de protecţie pe o suprafaţă de trei kilometri în jurul crescătoriei afectate şi o zonă de supraveghere de zece kilometri. De asemenea, păsările din zona de protecţie trebuie să rămână închise.

Antena3.ro

×
x close