Mai multe cortegii de manifestanţi aflate pe jos sau în taxiurile greviştilor ori pe motociclete au defilat prin Atena în ziua revenirii aşa-numitei "troika" de delegaţi internaţionali. Demonstranţii au cerut ca datoria externă a Greciei să fie, pur şi simplu, anulată. Ei au scandat lozinci ostile Guvernului, dar şi Uniunii Europene şi FMI, care, în opinia lor, impun adoptarea unor măsuri de austeritate insuportabile.
Majoritatea ministerelor au fost ocupate de propriii lor funcţionari, ca protest faţă de noile reduceri de cheltuieli calificate de sindicate drept "barbare". Întâlnirea delegaţilor străini cu ministrul Finanţelor a trebuit să se desfăşoare la ministerul Comunicaţiilor, care nu era ocupat.
Cei trei negociatori nu au comentat discuţiile, dar un comunicat al ministerului afirmă că atmosfera a fost "pozitivă şi creativă". Decizia privind eliberarea noii tranşe de împrumut, de opt miliarde de euro, este aşteptată pe 13 octombrie.
Între timp, protestele continuă. Joi seara, manifestanţii din faţa Parlamentului grec s-au mai destins cu un concert în aer liber, fără să uite, totuşi, de necazuri decât pentru câteva momente.