Cei mai afectaţi au fost turiştii. Mulţi dintre ei au fost luaţi prin surprindere de grevă. Mulţi au pierdut avioanele cu care urmau să se întoarcă acasă. Alţii au fost mai prevăzători şi au aflat din timp despre problemele din Italia.
Sindicatele din sectorul feroviar şi din transportul public cer salarii mai mari şi renegocierea contractelor de muncă. Protestul va înceta luni noapte.
Antena 3