Antena 3 CNN Externe Gregorio Alvarez, ultimul dictator uruguayan, a murit

Gregorio Alvarez, ultimul dictator uruguayan, a murit

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 23:26 28 Dec 2016 Modificat la 23:26 28 Dec 2016
o_1b53l68sh1149lcl2j3i1h1aph8.jpg
Foto: pixabay.com

Generalul Gregorio "Goyo" Alvarez, care a condus Uruguayul între 1981 şi 1985 şi a fost ultimul dictator instalat la putere după lovitura de stat din 1973, a decedat miercuri la vârsta de 91 de ani, din cauza unei probleme cardiace, au anunţat mass-media locale, informează AFP.

Deţinut din 2007 pentru crime împotriva opozanţilor, el a fost condamnat în 2009 la 25 de ani de închisoare pentru dispariţia a 40 de persoane transferate din Argentina în perioada în care el conducea armata.

Provenit dintr-o familie de militari, el a urcat rapid în ierarhia forţelor armate, pentru a deveni general la 45 de ani.

El a fost implicat în pregătirea loviturii de stat în 1973, într-o ţară pradă violenţei politice şi confruntate cu gherila urbană de stânga Tupamaros, din care a făcut parte şi Jose Mujica, preşedinte al Uruguayului între 2010 şi 2015.

În calitate de şef al securităţii, el a fost responsabil de acţiuni împotriva militanţilor de stânga, marcate de torturi, asasinate şi dispariţii comise în cadrul "planului Condor", destinat să coordoneze represaliile în dictaturile sud-americane.

×
Etichete: dictator
x close