Antena 3 CNN Externe Grecii protestează contra măsurilor de austeritate

Grecii protestează contra măsurilor de austeritate

<1 minut de citit Publicat la 03:36 23 Apr 2010 Modificat la 03:36 23 Apr 2010
Grecii protestează contra măsurilor de austeritate

Grecia a fost lovită de o serie de noi greve şi demonstraţii, joi, după ce sindicatele au organizat o întrerupere a activităţii timp de 24 de ore în sectorul public şi marşuri contra măsurilor de austeritate impuse de guvern.
Guvernul grec organizează o nouă rundă de discuţii cu UE şi FMI la Atena pentru un pachet de salvare pentru Grecia, iar mii de greci au ieşit pe străzi la Atena şi în alte oraşe mari pentru a protesta contra reducerii salariilor, creşterii taxelor şi reformelor în sistemul de pensii.
Cel puţin 10.000 de persoane, potrivit poliţiei, au luat parte la două mitinguri separate în faţa parlamentului, la Atena, în timp ce Eurostat a anunţat că deficitul public al Greciei pe 2009 este de 13.6 procente din PIB, mult mai mare decât se estima.
Analiştii locali notau că dimensiunea demonstraţiilor este mai mică decât cele similare din Grecia din ultimele trei luni.
Demonstraţii au fost organizate şi la Salonic, unde doi protestatari au fost uşor răniţi în ciocniri cu poliţia.
În pofida participării slabe la demonstraţii, angajaţii au luat parte masiv la o grevă de 24 de ore în sectorul public.
Antena3.ro

×
x close