Favorit este Syriza, un partid al stângii radicale, un critic aprig al politicilor draconice de austeritate impuse de creditorii internaţionali, ce a pledat pentru ieşirea Greciei din Zona Euro.
El ar primi 33 la sută dintre sufragii, în vreme ce actualul partid de la putere, Noua Democraţie, ar lua cu şapte puncte procentuale mai puţin.
Însă balanţa ar putea fi dată peste cap de cei aproape 10 la sută dintre alegători, ce nu s-au hotărât încă pe cine vor vota. Aşa că alegerile constituie o miză uriaşă pentru Europa.
Politica dură antiausteritate a adus partidul stângii radicale, Syriza, pe primul loc în preferinţele alegătorilor. La ultimul său miting electoral, liderul formaţiunii politice, Alexis Tsipras, a afirmat că s-a angajat în lupta împotriva austerităţii pentru toate popoarele din Europa, nu doar pentru ţara sa.
Liderul partidului a dat de înţeles că nu va înapoia banii creditorilor internaţionali, mesaj care a atras pe mulţi greci, epuizaţi de tăierile salariale şi de creşterea şomajului.
La o distanţă de aproape şapte procente de Syriza s-a plasat actualul partid aflat la putere, Noua Democraţie. Acesta a atras furia poporului elen în ultimii ani, din cauza pachetului draconic de măsuri austere. El s-a mândrit, totuşi, cu reuşitele mandatului său şi a promis că va reduce treptat taxele şi va majora pensiile şi salariile.
Totodată, şeful Noii Democraţii, actualul premier, a avertizat că Syriza va ridica Europa împotriva Greciei.
Nici socialiştii greci nu stau bine în sondaje. După ce au fost fost la putere ani la rând, în anii 80 şi 90, PASOK a anunţat că este dispusă să formeze o coaliţie cu stânga radicală.