În Grecia, unde temperaturile peste noapte au scăzut la -14 grade Celsius, furtuna a provocat suspendarea unei sesiuni a Parlamentului și a forțat școlile și centrele de vaccinare să se închidă în Atena.
Imagini spectaculoase au fost surprinse în Stenies, o localitate din insula Andros, unde o tornadă imensă i-a șocat pe localnici.
Letalul fenomen a fost filmat în tranzitul său prin această zonă muntoasă și acoperită în prezent cu un strat consistent de zăpadă.
La Atena, în jurul capitalei, sute de șoferi au rămas captivi în mașini și și-au exprimat frustrarea și furia în sincrone difuzate de posturile TV.
În cele din urmă, armata, pompierii și poliția au început operațiunile de degajare a vehiculelor și a ocupanților acestora.
Ministrul grec pentru Protecție Civilă și Criză Climatică, Christos Stylianides, a prezentat scuze pentru haos și a acuzat compania care gestionează autostrada că nu a ținut-o deschisă.
Ultima dată, Atena a fost lovită de iarna extremă în februarie 2021. Patru oameni au murit atunci în insulele Evia și Creta și zeci de mii de gospodării au rămas fără electricitate timp de mai multe zile.
Kostas Lagouvardos, director de cercetare la Observatorul Național din Atena, a declarat Atena nu a mai cunoscut din 1968 o astfel de serie de ierni aspre.
Aeroportul din Istanbul, închis luni din cauza ninsorilor abundente
În Turcia, aeroportul din Istanbul a fost închis, luni, fiind anulate numeroase zboruri pe rute către Europa, Asia și Africa.
Aici, acoperișul unuia dintre terminalele de marfă s-a prăbușit sub zăpadă, fără a provoca victime.
"Din cauza condițiilor nefavorabile, toate zborurile au fost oprite temporar pentru siguranța aeriană", au menționat autoritățile aeroportuare într-un comunicat, distribuind pe Twitter imagini cu aeronave blocate în zăpadă, înconjurate de pluguri.
În cel mai mare oraș turc iarna i-a bucurat pe copii, care au ridicat oameni de zăpadă.
În schimb, adulții din orașul cu 16 milioane de locuitori s-au văzut prinși în caramboluri rutiere iar autostrăzile s-au transformat în parcări temporare.
Biroul guvernatorului din Istanbul i-a avertizat pe șoferi că nu vor putea intra în oraș venind din Tracia, o regiune care se întinde de-a lungul părții europene a Turciei până la granița de vest cu Bulgaria și Grecia.
Totuși, majoritatea instituțiilor au rămas funcționale.
Furtuna de zăpadă a blocat drumuri din centrul și sud-estul țării înainte de a trece în Siria vecină.
Foto-galerie: iarnă aspră în Atena, Grecia, 24 ianuarie 2022
Foto interior: ninsoare abundenta în Istanbul, Turcia, 24 - 25 ianuarie 2022