Antena 3 CNN Externe Grecia. Transportatorii încep luni o grevă pe termen nelimitat

Grecia. Transportatorii încep luni o grevă pe termen nelimitat

1 minut de citit Publicat la 15:51 11 Sep 2010 Modificat la 15:51 11 Sep 2010
Grecia. Transportatorii încep luni o grevă pe termen nelimitat

Proprietarii eleni de camioane şi cisterne vor începe luni o nouă grevă pe durată nelimitată, pentru a protesta faţă de măsurile preconizate de guvern pentru liberalizarea sectorului transporturilor, relatează AFP.

"În urma adunării generale de sâmbătă dimineaţă de la Salonic, am decis în unanimitate să începem luni o grevă pe termen nelimitat", a declarat Apostolos Kenanidis, preşedintele Federaţiei elene a transportatorilor internaţionali (OFAE).

La încheierea reuniunii de la Salonic, sute de transportatori au defilat pe străzile din Salonic, unde sunt programate pentru sâmbătă după-amiază mai multe manifestaţii ale marilor centrale sindicale, care vor să marcheze astfel un discurs al premierului Giorgios Papandreou având ca subiect măsurile de austeritate bugetară.

"Cerem respingerea proiectului de lege privind liberalizarea sectorului", a precizat Kenanidis, adăugând că duminică şi luni transportatorii vor manifesta, la volanul camioanelor, la Atena şi Salonic.

Guvernul socialist elen s-a declarat decis să liberalizeze domeniul transporturilor în termen de trei ani, însă transportatorii consideră că reducerea numărului de licenţe este incorectă şi apreciază că preţul acestora este prea mare. Măsura este inclusă în planul de redresare financiară a Greciei, solicitat de UE şi FMI, în schimbul unui împrumut pe trei ani, în valoare de 110 miliarde de euro.

O grevă de câteva zile organizată de OFAE în iulie, în plin sezon turistic, a perturbat transporturile în Grecia şi a afectat activităţile turistice.

Antena3.ro

×
x close